luni, 15 iunie 2009

Germania va interzice paintballul


Guvernul german va interzice jocul de paintball ca răspuns la uciderea a 16 oameni în luna martie. Experţii conservatori ai cancelarului german Angela Merkel şi Partidul Social Democrat de coaliţie au căzut de acord să scoată în afara legii toate jocurile în care participanţii "se împuşcă ". Partidele la putere apreciază că paintballul bagatelizează violenţa şi riscă să reducă pragul pentru comiterea de acte violente.
Nerespectarea noilor reguli, pe care cabinetul speră să le adopte înainte de alegerile din septembrie, ar putea duce la amenzi de până la 5000 de euro.
Un adolescent de 17 ani a împuşcat 15 oameni în oraşul Winnenden, înainte de a se sinucide, în luna martie, ceea ce i-a determinat pe mulţi germani şi politicieni să ceară înăsprirea regulilor privind controlul armelor.
Adolescentul şi-a împuşcat multe dintre victime în cap cu pistolul tatălui său. Acesta avea înregisrate 15 arme pe numele său, din care una o ţinea în dormitor.
Germania a mai întărit o dată legislaţia în domeniu, după ce în 2002, Robert Steinhauser, de 19 ani, a împuşcat 16 oameni, iar apoi s-a sinucis.
Atunci s-a ridicat limita de vârstă de deţinere a unei arme la 21 de ani, de la 18, şi cerea celor sub 25 de ani să prezinte un certificat medical şi psihologic. Deja deţinătorilor de arme li se cere trecerea unor examene, ce pot dura chiar şi un an.
Noile reguli vor permite autorităţilor şi mai multă libertate în a-i cerceta pe cei ce deţin arme.

Germania şi Suedia oferă ajutoare pentru Fâşia Gaza


Germania a anunţat luni că a oferit peste 11 milioane de euro
/15,3 milioane de dolari
/ începând cu noul an pentru a susţine eforturile umanitare din Fâşia Gaza. Cancelarul german, Angela Merkel, s-a pronunţat în favoarea unei încetări a focului în Fâşia Gaza ”cât mai repede posibil”, dar a subliniat
că trebuie asigurată şi securitatea Israelului. Merkel a discutat la telefon cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene /ANP/, Mahmoud Abbas, şi că urmează să aibă o convorbire telefonică în cursul acestei zile şi cu şeful statului egiptean, Hosni Mubarak. În acelaşi timp
, Suedia a anunţat că va oferi 10 milioane de coroane (1,3 milioane de dolari) Fondului pentru Gaza administrat de ONU, în condiţiile în care Stockholmul a donat deja 7 milioane de coroane. Agenţia suedeză pentru dezvoltare internaţională a informat că aceste fonduri vor fi utilizate pentru spitale, medicamente
şi hrană.

Germania cere prelungirea restricţiilor impuse accesului cetăţenilor din Est pe piaţa sa de muncă


Berlinul a cerut UE prelungirea cu doi ani a restricţiilor impuse în privinţa pieţei sale de muncă pentru cetăţenii din opt state din Est care au aderat la UE în 2004, a informat marţi Ministerul Muncii, relatează AFP.

Aceste restricţii ar trebui să dispară la 1 mai, dar cele 15 "vechi" membre UE pot cere prelungirea lor cu doi ani, dacă demonstrează că sosirea în masă a muncitorilor străini le-ar perturba funcţionarea pieţei muncii. Cererea Germaniei a fost transmisă luni Bruxelles-ului şi ea vizează Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Lituania, Letonia şi Estonia.
Statele membre pot limita şi accesul bulgarilor şi românilor - ale căror ţări au aderat la UE în 2007 - cel puţin până în 2011. Cererea de prelungire a interdicţiei intervine în condiţiile în care nivelul şomajului în Germania a crescut în mod neaşteptat în martie. Circa 3,586 milioane persoane căutau un loc de muncă în martie, cu 34.000 mai multe decât în februarie.

Germania a confirmat primul caz de gripă porcină


Primul caz de gripă porcină a fost confirmat în Germania, la o femeie care locuieşte în apropiere de Ratisbonne, în sudul ţării, a anunţat, miercuri dimineaţă, Ministerul Sănătăţii din statul regional Bavaria. Potrivit ministerului, cazul a fost confirmat de Institutul Robert Koch, centrul naţional de control al maladiilor infecţioase. Comunicatul ministerului bavarez nu furnizează alte detalii.Germania
este cea de-a treia ţară europeană care confirmă existenţa unor cazuri de gripă porcină pe teritoriul său, după Spania şi Marea Britanie.Numărul deceselor confirmate provocate de gripa porcină în Mexic a fost revizuit de la 20 la 7, a anunţat marţi seară ministrul mexican al Sănătăţii, Jose Angel Cordova. Numărul deceselor "suspecte", care ar fi fost provocate de gripa porcină se ridică la 159, faţă de 152 menţionate anterior.

Germania: cel puţin 10 studenţi împuşcaţi mortal în şcoală


Nu se ştie exact numărul răniţilor şi al morţilor. Se pare că atacatorul a fost un bărbat îmbrăcat în uniformă militară. Poliţia a reţinut suspect.
Incidentul s-a întâmplat în sud- vestul Germaniei, lângă Stuttgart.
Este o atmosferă tensionată în oraşul Winnenden, oraş cu puţini locuitori. Doar 27.000 de mii.
De altfel, Germania nu este pentru prima dată scena unui astfel de atac.
În 2006 a avut loc cel mai sângeros atentat de acest gen la o şcoală din estul ţării. Atunci 17 persoane, înclusiv atacatorul au murit.

Companiile germane de asigurări vor face faţă crizei economice


Industria asigurarilor din Germania este destul de rezistenta pentru a face fata presiunilor exercitate de criza economica, ba mai mult, situatia generala a sistemului va fi pozitiva din punct de vedere financiar fata de alte tari atunci cand se vor diminua efectele incertitudinii mediului economic, potrivit institutiei germane de reglementare a serviciilor financiare.

"Am colectat informatii de la industria germana de asigurari si dupa o analiza atenta a acestora, am ajuns la concluzia ca nu exista vreun motiv de ingrijorare in ceea ce priveste situatia generala a sistemului", a declarat Kurt-Georg HUMMEL, Senior Executive in institutia de reglementare de profil.

Baie de sânge la o şcoală din Germania


Un tanar, Tim K., in varsta de 17 ani, imbracat in uniforma militara de culoare inchisa a impuscat ieri-dimineata 15 persoane, noua elevi si sase adulti, intr-o scoala din Winnenden, din apropiere de Stuttgart, in care la momentul atacului se aflau peste o mie de elevi cu varste cuprinse intre 10 si 16 ani. Potrivit martorilor, tragedia s-a petrecut in jurul orei locale 09.45 (10.45, ora Romaniei). Agresorul a reusit initial sa fuga, dar ulterior a fost ucis intr-un schimb de focuri cu politia. Conform acelorasi surse, parintii suspectului au in casa zeci de arme pe care le detin legal. Nu se stie, deocamdata, daca atacatorul a folosit in masacru arsenalul de acasa. Anchetatorii au declarat ca 12 persoane au fost ucise in scoala si alte trei in afara cladirii.