joi, 12 februarie 2009

Militarii germani din Afganistan au baut un milion de litri de bere anul trecut

Circa un milion de litri de bere au fost livraţi trupelor germane din Afganistan anul trecut, precum şi aproape 70.000 de litri de vin, potrivit unor surse din armată, relatează The Guardian.Această informaţie a şocat Germania. Articolele de presă cu titluri de genul "Beţi pentru Ţara mamă" au sugerat că alcoolul este singurul mod de a atrage militarii, în condiţiile în care este tot mai greu să fie recrutaţi. Cifrele sugerează că cei 3.600 de militari germani din Afganistan, care acţionează în cadrul ISAF, consumă, fiecare, circa 278 litri de bere pe an. Cifrele vor creşte cu circa 10% anul acesta, având în vedere că şi numărul militarilor a crescut. Criticii misiunii, care nu sunt de acord cu extinderea mandatului spre zonele periculoase din sudul Afganistanului, au declarat că aceste informaţii contrazic afirmaţiile Berlinului legate de profesionalismul armatei. Trupele americane nu au voie să bea alcool când sunt în misiune, în timp ce britanicii şi alte armate pot bea moderat când nu sunt la datorie. Această discrepanţă a dus la afirmaţii făcute la o conferinţă NATO despre Afganistan potrivit cărora "unii beau bere în timp ce alţii îşi riscă viaţa". Însă Ministerul german al Apărării a reacţionat cu calm, spunând că aceste cantităţi arată că soldaţii "sunt în limitele permise" ce prevăd consumarea a maxim un litru de băuturi alcoolice pe zi. Thomas Raabe, purtător de cuvânt, a declarat că cifrele sugerează că soldaţii beau "0,8 litri pe zi" şi a spus că alcoolul vândut în magazinele din bazele germane nu este consumat doar de militari, ci şi de poliţie, diplomaţi şi jurnaliştii germani. Jens Ploetner, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, a sugerat că ministrul de externe Frank-Walter Steinmeier este parţial "vinovat". "Când vizitează Afganistanul, se consumă o halbă-două de bere", a declarat el. După ce Parlamentul a aprobat săptămâna aceasta extinderea misiunii cu un an şi creşterea numărului de militari cu 900, aceste dezvăluiri subliniază îngrijorările legate de seriozitatea forţelor germane. Elke Hoff, membră a comisiei parlamentare pentru apărare, care a cerut Ministerului să afle exact ce cantitate de băuturi alcoolice s-a consumat, a spus că a făcut acest lucru după ce a aflat de la militari germani şi afgani că în bazele germane "se cam bea".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu